Selectează o Pagină

Salutare prieteni. Când vine vorba despre SEO, cred că mulți știu că optimizarea SEO este împărțită în două părți: SEO On Page și SEO Off Page. Astăzi vreau să analizăm anume tehnica On Page și să vă dau un mini ghid a pașilor de urmat pentru o optimizare eficientă.

Ce este optimizarea SEO On Page?

Ce este SEO on page

SEO On Page este unul din principalii piloni ai poziționării web și are un rol fundamental atunci când dorești să poziționezi orice proiect în Internet. Așa cum ne dăm seama și după denumirea sa din limba engleză, face referință la optimizarea factorilor interni din cadrul unei pagini web pe care Google îi ia în considerare pentru poziționarea unui Web Site precum ar fi:

  • Indexarea – Coduri de Stare, Paginile Indexabile, Meta tag-uri, Robots.txt, Sitemap.xml, redirecționări, canonicalizare etc.
  • Conținutul – Conținutul duplicat, titlul și descrierea, cuvintele cheie, anteturile, imaginile, datele structurate, css, javascript etc.
  • Structură și Arhitectură – Structura, Ierarhie, Link-uri interne, textele ancora, distribuție pagerank, ierarhie link, etc.
  • Limbă – Național, internațional, geolocație, tag-uri hreflang etc.
  • Viteza de încărcare – Timpul de încărcare, pagepeed, compresie, server etc.
  • Optimizarea SERP – Optimizarea rezultatelor căutării în Google pentru a mări CTR și a capta mai multe clicuri.

Obiectivul de a efectua toate aceste optimizări în Website-ul tău este pentru a crește clasificarea în diferitele motoare de căutare.

Ghid de Optimizare ON Page

În acest ghid de optimizare On Page, o să-ți dau unele dintre cele mai importante aspecte pe care trebuie să le faci pe site-ul tău pentru a fi perfect optimizat atât pentru motoarele de căutare, cât și pentru utilizatori.

Pașii până la optimizarea propriu-zisă

Până a începe să faci orice tip de optimizare a conținutului sau a structurii paginii web, este foarte important să realizezi un studiu prealabil. Fii atent la concurența ta, mai bine zis studiaz-o, vezi ce cuvinte cheie folosește, care sunt meta tag-urile care le folosește, link-urile interne etc. După, gândește-te bine care ar fi cele mai potrivite cuvinte cheie pentru proiectul tău, pune-te în pielea clientului tău și imaginează-ți cum te-ar căuta el pe tine în Google.

Toate aceste date analizate le implementezi în optimizarea On Page a site-ului tău și îți structurezi proiectul în așa mod, pentru a facilita vizitatorilor tăi o navigare optimă și ușoară precum și a roboților Google.

Cercetarea cuvintelor cheie

Nimeni nu știe mai bine decât tine care ar fi cuvintele cheie principale pentru proiectul tău, dar totuși este bine să folosim și unele aplicații pentru a vedea care este volumul de căutare, anumite cuvinte legate de fraza ta principală etc. Sunt o mulțime de softuri care te ajută să faci un studiu bun a cuvintelor cheie. Mai jos îți las o mică listă cu cele mai folosite în special de către mine, unele sunt cu plată, dar pentru început poți să le folosești și pe acelea gratuite, sunt de ajuns.

  • Cuvinte sugerate de Google – Când cauți un cuvânt pe Google, înainte de a termina fraza, motorul de căutare singur îți va arăta diferite cuvinte pentru a completa cel pe care îl scrieți. Aceste cuvinte sunt foarte importante, deoarece google îți sugerează cuvinte care sunt căutate de mulți utilizatori.

Sugestii Cuvinte cheie Google

Încă un mod de a căuta sau de a vedea sugestiile de la google. Înainte de cuvintele tale cheie principale, adaugă *, în așa mod, motorul de căutare îți va da sugestii de cuvinte care sunt folosite în căutare împreună cu cuvintele tale cheie.

Autocompletare cuvinte cheie google

Căutări similare: Când efectuezi o căutare pe Google, la sfârșitul paginii de căutare, primești întotdeauna câteva sugestii de cuvinte și Google o numește “Căutări similare”, acestea fiind, de asemenea, importante, din același motiv ca și în cazul precedent.

Sugestii de Cautari similare in Google

SemRush – cred că pentru mulți care fac SEO profesional este instrumentul principal de lucru. Este o aplicație cu plată și nu ieftină, dar personal cred că își merită toți banii. Are și o perioadă de probă de 7 zile, poți să o încerci aici. (Exact ca în bancul cu boierul -este scumpă carnea, scumpa, dar și face….)

 

Google Trends – Acest instrument este foarte bine cunoscut. Cu acest instrument putem investiga  tendințele de căutare în Google în o anumită regiune și perioadă a anului.

Cautarea cuvintelor cheie in Google Trends

Ubersuggest – Încă un instrument destul de bun și GRATUIT. Este  creat de către echipa lui Neil Patel, o eminență în domeniul SEO.

Ubesuggest pentru investigarea cuvintelor cheie

Să trecem la Optimizarea În Pagina Web

Aici o să-ți explic deja care sunt pașii și tehnicile pe care trebuie neapărat să le implementezi în Site-ul tău dacă vrei să ai șanse să apari în prima pagină a motoarelor de căutare.

Optimizarea “titlu” și “descriere”

Fiecare articol trebuie să aibă un titlu și o descriere unică. Asta se face nu numai ca Google să poată interpreta (și poziția) conținutul, dar pentru a avea un impact vizual asupra rezultatelor de căutare, adică, ca persoanele să fie atrase să intre pe site-ul dvs. atunci când acestea caută ceea ce le puteți oferi.

Pentru un titlu optim este recomandat:

  • Include cuvântul cheie principal cât mai curând posibil. Dacă este la început, mai bine, dar nu obseda că trebuie să fie neapărat la început, este mai bine ca titlul tău să aibă sens și să fie natural, decât să fie un titlu care nu are sens doar încercând să pui cuvântul cheie la început.
  • Include numele magazinului sau companiei dvs. (dacă este posibil) la sfârșit sau la început. În acest fel, vei genera și branding.
  • Utilizează câteva cuvinte cu majuscule pentru a atrage atenția, atât timp cât este posibil.

În cazul descrierilor, având mai mult spațiu, putem da mai multă atenție optimizării cuvintelor cheie și atragerii traficului, deci este recomandat:

  • Utilizează, la fel ca și în titlu, cuvântul cheie principal (acesta va apărea cu text Bold în SERPS-ul Google atunci când utilizatorii îl caută și apare pagina ta).
  • Folosește variații ale cuvintelor cheie sau ale cuvintelor cheie secundare.
  • Stimulează clicul prin convingerea utilizatorului, spunându-i ce lucruri interesante va găsi.
  • Nu folosi descrieri scurte, dar nu depăși numărul maxim de pixeli admiși deoarece va fi tăiat în SERPS.

Antetele – H1, H2, H3…

Antetele îi spun lui nenea Google că anumite părți ale conținutului sunt mai importante decât altele. Acestea fac parte din structura paginii interne. Ele sunt indicate prin etichete HTML foarte simple, iar cu cât este mai mare numărul etichetei, cu atât este mai mică importanța acesteia în cadrul ierarhiei.

  • Eticheta H1: ar trebui să existe doar una. Trebuie să includă principalul cuvânt cheie pe care vrei să-l folosești și, cel mai bine, o descriere foarte mică. Exemplu:

<h1>> În lumea Marketing-ului Online: Optimizare SEO & SEM </h1>

  • Eticheta H2: pot exista mai mult de una. Ele pot fi utilizate strategic pentru a folosi sinonime sau variații ale cuvintelor cheie principale.
  • Eticheta H3: pot exista mai mult de una. Acestea pot fi folosite strategic pentru a indica cuvinte cheie secundare într-un h2.

Putem folosi, de asemenea, alte ierarhii minore, cum ar fi H4 sau H5, însă utilizarea lor este de obicei inutil

Formatul Aldin și Cursiv

La fel ca și în cazul antetelor. Folosește atât caractere cu format Aldin cât și caractere cu format Italic pentru a indica motoarelor de căutare că ceea ce marcăm este de o importanță deosebită.

Densitatea cuvintelor cheie

Sigur că ați auzit de multe ori despre densitatea cuvintelor cheie. Ce este asta? Este rata de câte ori folosești un anumit cuvânt cheie pe aceeași pagină. Acest lucru este bun pentru SEO, dar trebuie să ai grijă, dacă folosești de foarte multe ori cuvântul cheie, și, îndeosebi, dacă este folosit nenatural, poți să primești o penalizare de la Google, numită Keyword Stuffing.  Deseori se vorbește că densitatea cuvintelor cheie ar trebui să se situeze într-o proporție de 1% și 4%. Dar, se poate întâmpla că scriind un articol, gândindu-te la cititor ca să să fie ușor înțeles, este nevoie să folosești o rată de cuvinte mult mai mare decât recomandată, în acest caz, utilizați sinonime.

Optimizarea imaginilor

Majoritatea folosesc imagini în paginile web. Dar din moment ce Google nu le poate citi, fiind un robot, trebuie să facilităm acest lucrul cu o etichetă HTML, cu care vom indica ce este afișat în imagine sau despre ce este vorba. Nu uitați să denumiți corect fișierul, puneți corect ALT, titlul etc., de dorit să conțină unul dintre cuvintele cheie.

Codul de inserat este următorul: <img src = “URL-ul imaginii” alt = “scurtă descriere a imaginii”>. Majoritatea CMS-urilor din ziua de astăzi vă permit să introduceți automat aceste informații (alt text).

Adresele URL

Formatul adreselor URL trebuie să fie “prietenoase” și trebuie să folosești un cuvânt cheie principal care să fie poziționat în respectiva adresă URL și cât mai aproape posibil de început. De asemenea, ar trebui să ai grijă de formatul adreselor tale URL, evitând caracterele sau cuvintele inutile care nu sunt importante pentru acea pagină.

Sitemap.xml

Scopul sitemap-ului este de a îmbunătăți indexarea paginii tale web prin notificarea motoarelor de căutare a adresele URL pe care le pot urmări. De asemenea, când actualizezi anumite adrese URL, motoarele de căutare vor fi înștiințate.

Fișierul Robot.txt

Trebuie să ai mare atenție la acest fișier. Este un fișier în care îi indici motorului de căutare care adrese URL vrei să fie indexate și care nu. Am avut destule cazuri, când cineva fără mari cunoștințe a făcut schimbări în fișierul dat, și se întreba de ce a pierdut pozițiile avute pe Google.

Viteza de încărcare a paginii Web

Website-ul tău trebuie să fie rapid, cu cât mai rapid este cu atât mai bine. Dacă nu este așa, utilizatorii tăi nu vor aștepta până se încarcă pagina și se vor întoarce înapoi la pagina de căutare pentru a accesa alt rezultat oferit de către Google. Acest lucru va genera o rată de ieșire mare și motoarele de căutare vor înțelege că pagina ta nu are un rezultat bun pentru a fi sus.

Arhitectura site-ului

Este vorba despre organizarea și structura paginii tale. O arhitectură cât mai simplă și intuitivă va proporționa o experiență pozitivă utilizatorului. La fel vor reacționa și motoarele de căutare atunci când vor accesa site-ut tău. O structură bine gândită, logică și totodată simplă, îți va aduce multe beneficii pentru poziționare.

Exemplu de arhitectura ”SILO” care este foarte bună pentru Optimizarea SEO

Arhitectura Site Web SILO

Link-uri interne

Legăturile interne trebuie folosite mereu. Când folosești un link, către o altă pagină sau un articol din propriul tău website, vei oferi autoritate paginii respective. Aceste link-uri , la fel trebuie folosite cu cap, ele trebuie să aibă un scop anume și/sau să ofere mai multă informație utilizatorului.

Link-uri externe:

Link-urile externe la fel sunt foarte importante. Trimiterea din pagina ta către alte site-uri relevante ale aceleiași teme sunt bune, atâta timp cât acestea sunt de extindere a informațiilor despre ceea ce vorbești.

Spre exemplu, scrii un articol despre ceva anume și faci referință la Wikipedia, unde utilizatorul tău poate obține o informație mai detaliată.

 

Trebuie să știi că SEO On Page este strâns legată de răspunsul utilizatorului și de modul în care roboții pot “înțelege” mai mult și mai bine conținutul.

Sper să-ți fie de folos aceast mic ghid de Optimizare On Page. Dacă ai careva sugestii, te rog să ne lași un comentariu.

 

CELE MAI NOI ARTICOLE

Este importantă promovarea online pentru o afacere?

Investiția în marketingul online a devenit ceva indispensabilă pentru orice companie de astăzi. Nu contează dacă sunteți o companie mică, un start-up sau o companie mare, dacă nu sunteți prezent în on-line, înseamnă că lăsați de dorit la tema competitivitate cu restul...

citește mai mult

Ce înseamnă Marketing Online?

În timpurile de astăzi, o campanie publicitară tradițională nu mai are același succes și nici impact ca în trecut. Odată cu avansurile tehnologice, observăm că și cerințele consumatorului se schimbă, ne dăm seama că sunt destul de multe domenii de activitate, unde tot...

citește mai mult
ABONEAZĂ-TE

Vrei să fii la curent cu toate noutățile?

Pin It on Pinterest

Share This